ARRP

Home arrow Membri arrow Who's who ARRP

Who's who ARRP

Badea Florina

Badea Florina

Membru ARRP
Senior PR Executive - GMP PR

Activeaza in cadrul agentiei de Public Relations - GMP PR, ocupand pozitia de Senior PR Executive. Anterior, a fost PR Specialist in domeniul IT&C. Are o experienta de aproape 4 ani in jurnalism si comunicare pentru sectorul guvernamental.
A pus bazele Departamentului ,,Informare si Comunicare” din cadrul Institutului National de Administratie (Ministerul Administratiei si Internelor), pe care l-a condus timp de 2 ani.
Absolventa a Facultatii de Comunicare si Relatii Publice a SNSPA si masterand in Marketing si Comunicare in Afaceri (ASE), Florina Badea este membru ARRP din decembrie 2004.

Balaban Delia-Cristina

Balaban Delia-Cristina

Membru ARRP
Conf. Univ. Dr., Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii - Universitatea „Babes-Bolyai”

Este conferentiar la Catedra de Comunicare si Relatii Publice din cadrul Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, unde conduce linia de studiu in limba germana. In anul 2005 a pus bazele Masteratului de Publicitate pe care il coordoneaza in prezent. A studiat Filosofia la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, a absolvit cursurile unui Masterat de Studii Europene la Europa-Universitate Viadrina in Frankfurt (Oder) si un doctorat de profil la aceeasi universitate germana.
Impreuna cu Flaviu Calin Rus, Delia coordoneaza conferintele internationale „PR Trend. Teorie si practica in Relatii Publice si Publicitate” (anii 2004, 2006 si 2007), ale caror rezultate au fost diseminate prin intermediul unor volume colective aparute la diferite edituri.

Balan Cristina

Balan Cristina

Membru ARRP
Director adjunct - Centrul de informare al ONU

Cristina Balan este membru ARRP din 2004. Din 1998 este directorul adjunct al Centrului de Informare al Organizatiei Natiunilor Unite (institutie care se subordoneaza direct Departamentului de Informare Publica al Natiunilor Unite).

A devenit functionar international dupa ce, in prealabil, a profesat jurnalismul (in special cel economic), lucrand timp de cinci ani pentru cotidianul de limba engleza Nine o'clock si pentru saptaminalul economic in limba engleza Romanian Business Journal . De asemenea, a publicat articole si analize in Adevarul Economic, Top Business, InvestRomania si Business Review.

Barbu Simona

Barbu Simona

Membru ARRP
Purtator de cuvant – Consiliul Concurentei

Dupa o cariera de peste 10 ani in domeniul cercetarii pentru energetica nucleara, se dedica activitatilor de comunicare. Anul 2000 marcheaza debutul in domeniul Relatiilor Publice, in cadrul unei institutii publice. Indeplineste mai multe functii in cadrul Directiei de Relatii Publice a Ministerului Economiei si Comertului, printre care si pe cea de Director al acesteia.
Preocupata permanent de profesionalizarea sa in acest domeniu de activitate, se specializeaza printr-un curs postuniversitar de Relatii Publice, la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii Universitatea Bucuresti si un master in Comunicare si Relatii Publice la SNSPA. Din anul 2004 accepta o noua provocare profesionala, aceea de a reprezenta, in relatia cu mass-media, Consiliul Concurentei in calitate de Purtator de cuvant al institutiei. Simultan, este si Consilier in cadrul Serviciului de Relatii Publice al aceleiasi institutii.

Barladeanu Corina

Barladeanu Corina

Membru ARRP
Director General - 2activePR

Din 1997 este absolventa a Facultatii de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in perioada 1997-1998 a urmat cursurile postuniversitare de PR si publicitate din cadrul Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii. In 1997 incepe activitatea de PR in cadrul Coty Romania ca Public Relations Manager. In 2000 infiinteaza 2activePR, agentie de PR care ofera servicii de consultanta de imagine, axate pe comunicare corporativa si de produs.
La ora actuala, pe langa Coty, primul client 2activePR, principalii clienti 2activePR sunt: Adobe, Albalact, Ursus, Delta Air Lines, Lockheed Martin, Holcim, Procter&Gamble, Glaxo Smith Kline, Brystol Meyers Squibb, Tetrapak, Adidas, Apemin Tusnad, Villeroy&Boch, Wizrom, Pomponio. Intre 2003-2005 urmeaza cursurile Executive Master of Business Administration, ASEBUSS.

Bichescu Nicoleta

Bichescu Nicoleta

Membru ARRP
Administrator - SC Coloniale Bacau, firma de consultanta in Relatii Publice

Nicoleta Bichescu a absolvit Facultatea de Chimie Industriala - Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" Iasi (1994) si Masteratul in Comunicare si Relatii Publice - SNSPA (2006). A beneficiat de burse de documentare in strainatate: una in SUA (2005) si alta la Bruxelles, oferita de delegatia Comisiei Europene la Bucuresti (2006).
Are o bogata experienta in marketingul politic si electoral, participand la campaniile electorale din 2000 si 2004. Aceasta se impleteste cu experienta din presa atat ca jurnalist, cat si ca manager: corespondent local pentru Jurnalul National (1997-1999), Evenimentul Zilei (2001-2004), Cotidianul (2005-2006) si Radio EUROPA FM (2000-2006); redactor la cotidianul Ultima Ora din Bacau, Sef de sectie la cotidianul Desteptarea din Bacau, (1995-996), Sef de sectie la cotidianul Monitorul de Bacau (1996-1998), redactor sef adjunct la Monitorul de Bacau (1998-2001), redactor sef la Monitorul de Bacau (2001-2002), redactor-sef la Ziarul de Bacau (2002-2004) si director la Ziarul de Bacau (2004-2006).

Bilbiie Radut

Bilbiie Radut

Membru in Juriul de Onoare ARRP
Director adjunct - Trustul de Presa al Ministerului Apararii

A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti, pentru ca, ulterior, sa urmeze cursuri postuniversitare de comunicare (Departamentul de Comunicare, SNSPA), cursuri de specializare in RP in Canada, Germania, SUA si sa obtina diploma de Doctor „cum laude“ in stiinte filologice (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti).
A activat ca redactor la gazeta „La datorie“ (1990) ; expert in Biroul de Analiza a Eficientei Comunicarii si Analiza de Imagine din Directia de Relatii Publice a Ministerului Apararii Nationale (1995-1997); redactor-sef al publicatiilor electronice ale M.Ap.N. (1997-1998); Director general si sef al Departamentului de Comunicare din Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului ; cadru didactic asociat la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (Universitatea din Bucuresti, 1994-2004), lector universitar dr. la Facultatea de Jurnalistica a Universitatii Lucian Blaga din Sibiu (din 2004), Director adjunct al Trustului de Presa al Ministerului Apararii Nationale (din 2008).

Blanaru Valentin

Blanaru Valentin

Membru ARRP
Director General - Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui

Valetin Blanaru a absolvit Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA, atat cursurile universitare cu specializarea „Mass-media si Publicitate”, cat si masterul “Managementul proiectelor internationale”. Timp de aproape 5 ani a lucrat in domeniul Relatiilor Publice, colaborand cu mai multe institutii ale statului. Printre cele mai importante performante profesionale se numara: consilier de imagine al unui demnitar, activitatea in cadrul celei mai dinamice echipe de Relatii Publice din institutia guvernamentala Directia de Comunicare a AVAS.
In prezent este Director General pentru Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui, dar nu exclude posibilitatea de a reveni in domeniul comunicarii.

Borcan Dalina

Borcan Dalina

Membru ARRP
Senior Corporate Sales Manager - Compania Medicover,

In anul 2004, Dalina Borcan a absolvit Facultatea de Jurnalistica (Specializarea Multimedia) din cadrul Universitatii Tibiscus Timisoara, urmand apoi cursurile Masteratului in Comunicare si Relatii Publice (SNSPA). Si-a inceput activitatea profesionala la Alpha Tv Alba Iulia in 2003 ca producator si prezentator, iar in 2004 a ocupat functia de PR Officer in cadrul Ministerului Finantelor Publice.
Urmatoarea provocare in domeniu a aparut in anul 2005 - pozitia de Communication Consultant intr-un proiect Phare pentru Ministerul Integrarii Europene, ce presupunea oferirea de asistenta tehnica pentru un numar de peste 2500 de institutii publice si private. In prezent lucreaza la compania Medicover in calitate de Corporate Sales Manager. In paralel, din iulie 2007, s-a axat pe PR in turism, fiind Marketing and PR Manager pentru Complexul Turistic Terra Mythica - Alba Iulia.

Bortun Andrei

Bortun Andrei

Membru ARRP
General Manager Millenium Communications

Este absolvent al Facultatii de Comunicare si Relatii Publice a Universitatii din Bucuresti.

In 1998 a fondat agentia Millenium Communications al carei presedinte este. Membru ARRP din 1998, este fondator si presedinte al festivalului de publicitate AdPrint European Festival, membru fondator al Organizatiei Lideri Romania (2000); fondator si presedinte al festivalului de comunicare digitala INTERNETICS (2001), manifestare ajunsa in 2005 la editia a 4–a; fondator si presedinte al competitiei Gala Societatii Civile (2002) manifestare ajunsa in 2005 la editia a 4–a; membru fondator al CCRP (Clubul Companiilor de Relatii Publice), 2004; fondator si partener al agentiei de comunicare Grupul Doi Millenium Communications, 2005.

A fost membru al juriului tinerilor europeni/festivalul filmului francofon/ Namur / Belgia in 1995 si la festivalul filmului de dragoste /Mons / Belgia in 1997.